Sunt Liana Constantinescu, Specialist Certificat în Nutriție Funcțională și Integrativă (IFNCP), Educator Internațional în Nutriție (MIANE), Coach Certificat în Nutriție Oncologică, Pharm.D, MBA Am pornit de la pasiunea pentru știință, aprofundată la UMF „Carol Davila”, și am continuat să studiez nutriția (clinică, funcțională și integrativă) la institute și universități de prestigiu precum Institute for Integrative Nutrition (SUA), Monash University (Australia) și Institute for Optimum Nutrition (UK), Integrative and Functional Nutrition Academy (IFNA), având mentori de renume internațional.
Pentru o înțelegere completă a relației dintre nutriție și imunitate, am urmat cursuri de imunologie la Harvard Medical School, iar dorința de a le facilita învățarea celorlalți m-a condus spre International Academy of Nutrition Educators – un consorțiu academic susținut de universități precum Cambridge, Oxford și Monash. Lucrez cu oameni sănătoși dar și cu cei care doresc să-și recâștige sănătatea, pentru a-i sprijini să-și construiască un stil de viață echilibrat și sustenabil. Cred în puterea educației ca motor al schimbării – și în oamenii care, odată transformați, devin ei înșiși surse de inspirație.
IFNCP – Practician Certificat în Nutriție Integrativă și Funcțională (SUA)
INHC – Health Coach în Nutriție Integrativă (SUA)
Educator Internațional în Nutriție, Cambridge (Marea Britanie)
Coach Certificat în Nutriție Oncologică (SUA)
Farmacist Specialist, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, România
MBA – Master în Administrarea Afacerilor, Telfer School of Management (Canada)