ePrivacy and GPDR Cookie Consent by Cookie Consent
Cilantro nutritie integrativa si health coaching
Cilantro » Blog » Hrana pentru frumusete » Legătura dintre nutriţie si sănătatea pielii

M-am gandit să abordez subiectul din titlu pentru că in ultimii ani a început să suscite un nivel ridicat de interes atat în cultura mainstream cat si in comunităţile stiinţifice. De fapt, cand spun „în ultimii ani” mă refer la preocupări ale medicinei moderne, asa cum sunt ele documentate prin studii clinice. Pentru că altfel, aflăm că există atestări mai vechi de 2.000 de ani, cum ar fi exemplul unui tratat de medicină chineza numit „Yellow Emperors Internal Classic. Su Wen” în care se recomandă diverse grupe alimentare pentru aparatele si sistemele corpului(inclusiv piele): 5 cereale pentru „nutriţie”, 5 fructe folosite ca si remedii, 5 animale pentru „beneficii” si 5 vegetale pentru saţietate.

En fin, ce a fost „scris” acum mii de ani în tratatele de medicină chineză, pe pereţii pesterilor rupestre, in Biblie, in legile lui Moise sau pe foiţele de pergament trebuie validat prin teste clinice, ca sa stim ca e „evidence based” :-).

Asa că am căutat si am găsit pentru tine cateva teste clinice recente (i.e.: din 2020) si cateva meta analize interesante care „fac lumină” asupra agenţilor responsabili de hrănirea si sănătatea sau dimpotrivă, catalizarea unor fenomene degenerative ale pielii.

  1. Vitamina A – inclusă în majoritatea preparatelor antiaging pentru efectul ei de reglare a expresiei genetice si a matricei metaloproteinazelor;
  2. Vitaminele din complexul B, în special vitamina B 12 – asociate cu inflamaţie pigmentară la nivelul pielii;
  3. Vitamina C – implicată în sinteza colagenului si eliminarea radicalilor liberi de la nivel intracelular;
  4. Vitamina D – reduce distrucţia ADN-ului de la nivelul pielii, inflamaţia si procesele fotocarcinogenetice;
  5. Vitamina E – previne îmbătranirea pielii, prin mecanismul de inhibare a peroxidarii lipidelor;
  6. Dietele hiperlipidice (i.e.:Keto, etc) menţinute perioade lungi de timp – catalizează procese inflamatorii la nivelul pielii, mai ales in cazul aportului de grăsimi saturate sau trans;
  7. Fumatul – modifică grosimea si pigmentarea pielii si provoacă necroză;
  8. Alcoolul – determină proliferarea cheratinocitelor (celulele epidermului care produc cheratina, „scutul” flexibil al pielii) cu îngrosarea, scăderea permeabilităţii si afectarea compoziţiei lipidice a pielii;
  9. Zahărul si produsele procesate pe bază de zahăr – determină procesul de glicare ( i.e.:AGE-Advanced Glycation End product) al proteinelor si lipidelor care devin astfel biomarkeri ai imbătranirii, participand la dezvoltarea sau înrăutaţirea bolilor degenerative (i.e.: diabet, Alzheimer, boli renale, atroscleroză, etc);
  10. Apa – un constituent vital al organismului – are rol de solvent, transportor de nutrienţi, reglează volumul corpului, temperatura si funcţionarea ţesuturilor ( inclusiv epiderm si derm). Si pentru că sunt împotriva recomandării „generaliste” de aport hidric zilnic de 2L fără să fie facută legatura cu clientul/pacientul, recomandarea pentru o persoana sănătoasă este de 35 ml/kg corp.
  11. Micronutrienţi (Fe, Zn, I, Cu, Se) – implicaţi în imunitatea la nivelul pielii, homeostazie, tratarea unor patologii (e.g.: Zn in psoriazis), reducerea ridurilor de expresie, îmbunătăţirea elasticitatii pielii, cicatrizare, protecţie impotriva efectelor UV-B, etc;
  12. Peptidele din colagen sau peptide non colagen (cum ar fi cele din nuci) – au efecte semnificative antiaging prin 3 mecanisme:
    • Precursori în sinteza colagenului prin intermediul fibroblastilor din piele
    • Îndepartarea radicalilor liberi
    • Scăderea stressului oxidativ
  13. Polifenoli (din ceai, curcuma, flavonoide, silimarina si resveratrol) – au efecte antiinflamatorii si antioxidante, fiind folosiţi atat pentru aportul nutritiv cat si in cosmetologie;
  14. Polizaharidele (din ciuperci, specii de Lycium, etc) – au efecte antiaging (i.e.:indeparteaza radicalii liberi si scad stressul oxidativ) pe langa efectele antitumorale, antioxidative, antivirale si de îmbunataţire a profilului lipidic.

Mă opresc aici cu documentarea, mai multe intr-un mini curs viitor (pe care il voi anunta pe site: www.cilantro.ro) de sanatate a pielii (si) prin nutriţie în care voi extinde discuţia la mecanisme de protecţie (loţiuni si poţiuni hidratante, exfoliante, asa numitele „Cosmeceuticals”, retinoizi, acid hialuronic, ce sa folosim si ce nu în îngrijirea pielii) , proceduri cosmetice si multe altele.

Închei ca de obicei cu un citat care sper să te motiveze, de data asta de la Coco Chanel: Nature gives you the face you have at twenty; it is up to you to merit the face you have at fifty.

Rămaneţi curiosi, sănatosi si optimisti!

Surse:

Discovering the link between nutrition and skin aging (nih.gov)

Diet and Dermatology (nih.gov)

An Anti-Wrinkle Diet: Nutritional Strategies to Combat Oxidation, Inflammation and Glycation – PubMed (nih.gov)

Collagen supplementation for skin health: A mechanistic systematic review – PubMed (nih.gov)

Diet and Skin Aging-From the Perspective of Food Nutrition – PubMed (nih.gov)

Skin Health | Linus Pauling Institute | Oregon State University

znu01007001225.pdf (silverchair.com)

Cilantro nutritie integrativa
Despre mine Programări Întrebări frecvente Contact
Prima pagina Servicii Evenimente Blog
Politica cookie Preferinte cookie Politica GDPR
Facebook Instagram